Detalii produs

 

 

În sfârşit este cineva în casă căruia îi place să cureţe.
Curăţarea manuală a cuptorului poate fi extenuantă şi necesită timp. Datorită noilor noastre cuptoare cu funcţia integrată de autocurăţare pirolitică, acum poți scăpa pentru totdeauna de această sarcină. Fără să te murdăreşti pe mâini şi fără a utiliza produse chimice de curăţare. Apăsaţi doar butonul Start şi cuptorul, în funcţie de gradul de murdărie, se va încălzi la max. 480 °C şi va arde orice urme de grăsime sau reziduurile de alimente. Ceea ce-ţi rămâne de făcut este să îndepărtezi cenuşa, ceea ce se face uşor. Astfel, cuptorul tău transformă gătitul într-o adevărată plăcere, iar curăţarea într-o sarcină rapidă şi uşoară.

Rezultate uniforme de coacere şi până la patru niveluri de gătire.
Cu funcţia Convecţie aer 4D, căldura este distribuită uniform la orice nivel. Ceea ce înseamnă că alimentele pot fi introduse pe orice nivel al cuptorului de la unu la patru, iar rezultatul va fi perfect în mod consecvent. Şi acesta nu este singurul avantaj: de asemenea, poți coace sau prăji folosind până la patru niveluri simultan pentru rezultate fiabile de sus până jos.

Fii un master chef.
Coacerea nu a fost niciodată atât de simplă: senzorul revoluţionar de mare precizie PerfectBake măsoară permanent nivelul de umiditate din preparatele tale şi reglează procesul de coacere în mod automat. Nu va mai trebui să reglezi niciodată modul de încălzire, timpul de coacere sau temperatura dacă nu dorești acest lucru. PerfectBake face toate acestea. Singurul lucru pe care trebuie să-l faci: să alegi o categorie adecvată a preparatului, precum „Ştrudel“, şi să apeși „Start“. Cuptorul tău preia controlul din acest punct. Rezultatul? Pâine, prăjituri şi tarte coapte perfect.

 Dragoste de la prima bucată gustată.
Fie că este vorba despre curcan la cuptor, o pulpă de miel sau un crap suculent, senzorul pentru carne PerfectRoast vine cu tehnologia unui chef profesionist, dar cu cheltuieli mult mai mici. Trei puncte de măsurare extrem de sensibile ajută senzorul să determine temperatura din interiorul preparatului, cu precizie de grad şi secundă. Acurateţea maximă de măsurare este realizată prin inserarea fără restricţii a tuturor celor trei puncte de măsurare, după cum este necesar, garantând rezultate perfecte de prăjire. Un alt avantaj îl constituie faptul că PerfectRoast poate fi utilizat în combinaţie cu opțiunea de microunde şi aburi suplimentari.

 

Specificatii produs

Detalii

Tip alimentare: Electric
Capacitate (l): 67
Ventilator de racire integrat: 2
Control cuptor: Touch
Autocuratare: cu piroliza
Geam de protectie: protectie pentru microunde
Incalzire rapida: Da
Iluminare interioara: Da, LED
Incalzire inferioara: Da
Incalzire superioara: Da
Blocare acces copii: Da
Blocare electronica usa: Da
Comutator contact usa: Da
Control preîncalzire: Da
Preparare delicata: Da
Grill cu suprafata mica: Da
Grill cu suprafata mare: Da
Grill cu convectie aer: Da
Tip grill: Element de incalzire
Recomandarea temperaturii pentru gatire: Da
Numar functii: 12
Afisarea temperaturii curente: Da
Mentinere cald: Da
Convectie aer: 4D, Eco
Sistem oprire automata: Da
Sistem usa rece: Da, CoolDoor
Tehnologie "Intelligent inverter": puterea maxima este setata la 600 W în cazul utilizarii pe perioade mai lungi de timp
Treapta pentru Pizza: Da
Program Sabat: Da
Preîncalzire: Încalzire vesela
DishAssist: recomandari de gatire si programe automate
PerfectRoast: sonda de temperatura multipunct pentru prajire perfecta
PerfectBake: senzor de coacere
Tasta Info: pentru obtinere de informatii suplimentare
Tasta Start/Stop: Da
Tip afisaj: digital pentru pornire si oprire automate
Indicator de caldura reziduala: Da
Setare electronica a temperaturii: 30 °C - 300 °C
Cuptor multifunctional: cu optiune microunde
Inel rotativ: Pentru control intuitiv
Interior emailat: GranitEmail
Functii de gatire cu microunde: Microunde
Combi-microunde (VarioSpeed)
Setari microunde: 5(90 W,180W ,360 W,600 W,800 W) cu Invertor
Usa: sistem SoftClose/SoftOpen
Ecran: 3 ecrane TFT 2,5“ cu afisaj color, grafica si taste touchControl
Ceas: Da
Accesorii: 1 tava de copt emaliata
1 suport telescopic
1 gratar combi
1 tava universala
Putere maxima microunde (W): 800
Putere(W): 3600
Dimensiuni (I x L x A) (cm): 59.5x59.4x54.8
Lungime cordon alimentare: 1.2 m
Material usa: Sticla
Material compartiment cuptor: Email
Culoare: Inox
Inox: Da
Alimentare (V/Hz): 220-240
Amperaj (A): 16
Frecventa (Hz): 50-60
Greutate (kg): 42.69

Ai nevoie de ajutor?

Te ajutam cu drag sa comanzi produsul dorit

 

Review-urile cumparatorilor

     0/5

Nu exista review-uri active